Dalia Octavia Pusca

“It’s All About Love” (2003)
Regia: Thomas Vinterberg
Cu: Clare Danes, Joaquin Phoenix

Un film care spune totul despre ce suntem, unde mergem, ce vrem si ce ignoram sau habar nu avem… Si, poate, chiar nici nu e vorba de dragoste.

[kml_flashembed movie="http://www.youtube.com/v/suiHxcNFeD8" width="425" height="350" wmode="transparent" /]Aproape toti vor in ziua de azi sa faca bani, sa aiba profit si succes – ca intotdeauna, as zice – dar fara a privi inauntrul lor, fara ragaz si tihna, fara dorinta de a conserva si a pastra frumusetea, natura, valoarea sau sacrul. Omul modern nu se gandeste la niciuna dintre ele atunci cand vrea sa acumuleze.. Chiar si familia ramane o optiune suplimentara, care poate sa existe la un moment dat sau nu… Bucuriile, suferintele sunt surprinse in stiri si sunt intelese adesea ca simple fapte ale unui telejurnal. E ca si cum am merge pe o strada plina de cadavre catre propria noastra moarte, dar fara sa stim, sa constientizam, fara sa observam nimic in jurul si inauntrul nostru.
Iubirea e ultima si cea mai persecutata dintre sentimentele omenirii de azi. Mai putin importanta decat sexul sau succesul. Omul de azi a ajuns sa-si explice emotiile prin e-mail sau sms, sa povesteasca sau sa cunoasca viata lui si a prietenilor, vorbind la telefon. Interactiunea privirilor e din ce in ce mai rara, contemplarea cerului, a rasaritului sau apusului sunt insolite si considerate desuete… A visa, a zbura, a aspira, a transcede, cuvinte din ce in ce mai rare si mai putin intelese…. Eminescu a murit!?
Am vazut filmul asta…M-am uitat pentru ca mi se parea straniu. Nu intelegeam multe din elementele lui, dincolo de conflict si povestea de dragoste a protagonistilor. Am realizat ca omenirea si pamantul erau in haos si pe punctul de colaps. Dar mai mult decat atat, filmul arata o lume aproape de un dezastru atata in afara, cat si in interiorul ei, o lume care se stinge intr-un tablou grandios, sublim. Imaginile singure spun mai mult decat povestile filmului… O antiteza sinistra si ironica intre uratul omenirii si frumusetea Terrei chiar si in prag de catastrofa.
Cei doi stiu ca vor muri in inghetul global…Si totusi moartea nu li se pare o pedeapsa si nici o finalitate tragica. Poate pentru ca doar si pentru cateva clipe au regasit si au retrait ceea ce pierdusera : esenta…
Ideile mele despre lumea de azi s-au intalnit cu ale regizorului…Pe langa toate celelalte mesaje ale filmului, toate intr-o mare interdependenta, povestea de iubire frapeaza si se detaseaza… Poate pentru ca, intr-adevar, cel mai sigur, linistit si salvator loc de pe pamantul viu sau mort este in amintirile sau visele si sufletele noastre, in iubirea noastra?

10 decembrie 2007

“Trebuie sa terminam cu tâmpenia cu grupurile de interese. Peste tot exista grupuri de interese. Mediul de afaceri este un grup de interese(̷ Nu trebuie sa stigmatizam mediul de afaceri… Da, domnule, exista si care e problema?(̷ Daca alimentam perceptii care nu sunt în acord cu realitatea atunci este evident ca acele persoane fac asta împotriva interesului general al României.”

Copilul tau, fratele tau mai mic, nepoata ta, in general noua generatie: Atunci nu e nimic rau in a-mi cauta pile si cunostinte pentru a obtine un avantaj, un contract, altfel decat pe caile normale. Atunci nu e nimic rau in a face in asa fel incat sa fiu sigur ca voi castiga o “licitatie”. Atunci nu e nimic rau in a incerca sa ma fac placut in feluri diferite, chiar necinstite in anumite medii sau “grupuri de interese” pentru a-mi atinge un scop intr-un mod necinstit…

Asta s-ar putea intelege din declaratiile de mai sus. Si, oricat s-ar referi strict la mediul de afaceri, imposibil ca acest mediu sa nu interactioneze cu toate celelalte medii. Doar naivii ar putea crede ca nu. Nu mai vorbim de motivul pentru care a fost facuta afirmatia si impotriva cui… Sau de necesitatea acestei izbucniri.
Imi pare sincer rau ca un prim-ministru face astfel de declaratii prin care, fara sa vrea sau sa-si dea seama, poate parea ca legitimeaza, recunoaste si sustine ceea ce poate fi numit chiar si coruptie, cu nuantele de rigoare.
E bine in schimb ca ne batem cu pumnii in piept cum ca ne-am lupta cu infama coruptie sau ne batem in campanii care mai de care mai anticoruptie.
Si, imi pare rau sa recunosc, dar ori cine face astfel de declaratii - mai ales un prim-ministru - explica foarte bine ceea ce vrea sa spuna si cam care ar fi diferenta intre “grupurile de interese” din mediul strict de afaceri si coruptia generalizata, ori mai bine si pentru mai binele nostru si al copiilor nostri se osteneste la modul cel mai “politically correct” sau diplomatic sa afiseze prea moralizatoarea si educativa tacere sau macar atat de hulita ipocrizie, ambele parca foarte necesare cateodata!

Atata timp cat expresia in sine, din motive destul de bine stiute s-a incetatenit ca avand un sens peiorativ, cred ca e foarte important ca distinctiile sa fie corect si foarte atent facute. Altfel, orice plod caruia abia i-au dat tuleii, care vrea sa-si impresioneze iubita si anturajul si care are ambitii de donald trump autohton, va intelege foarte prost si doar partea negativa a ceea ce inseamna interese de sau in afaceri… Cam la fel de prost cum a fost inteleasa si democratia in general la noi, dupa ‘89.

Citeam pe blogul lui Chirila despre vocea in teatru si mi-am adus aminte de propriile mele experiente si descoperiri, marturisite in lucrarea de diploma. Cu o mai mare sau mai mica legatura, m-am apucat aiurea sa scriu aici aceasta chemare.

Te duci la teatru, film, spectacol; stai, privesti, asculti; iti place sau nu, la final pleci acasa.
In functie de capacitatea sau dorinta fiecaruia de analiza, spectacolul in sine e considerat mai mult sau mai putin reusit din anumite motive: jocul artistilor sau al anumitor artisti, regia, muzica, scenografia, lumina, atmosfera, firul epic sau mesajul, povestea in sine, ori pur si simplu pentru ca ceva din fiinta ta a rezonat, a fost atins si mangaiat cumva… Daca toate astea sunt superlative si concura la atingerea cat mai multor suflete, avem deja de-a face cu o capodopera sau un fenomen…
Totusi, sa revenim la starea naturala a unui spectacol normal.
Greseli majore sunt trecute cu vederea de unii sau erori minore sunt exacerbate de altii.
O gluma ieftina si rasuflata este aplaudata sau un adevar spus bine sau rau este trecut cu vederea.
Unii inteleg, altii patrund doar spoiala.
Ore, zile si nopti, saptamani de munca sunt greu imaginate de ochiul spectator.
Micile pana la marile dificultati ale actorilor sau ale oricaror alti responsabili cu creionarea liniilor virtuale sau concrete si a spatiilor dintre ele sunt total inexistente in mintea platitorului de bilet, uneori ignorant de indulgent, alteori nedrept de exigent.
Tot ce se vede e produsul finit. Si tot ce se apreciaza este tot ansamblul final, chiar daca pe bucati, pe alocuri sau ca un tot. Culisa va ramane mereu in culise. Asa cum operatia facuta de chirurg va ramane mereu o necunoscuta pacientului. Asa cum etapele si miile de idei neasternute pe hartie, ci doar gandite de inspiratia unui romancier vor ramane intotdeauna un mister pentru cititor.
Indiferent de zbaterile, oboselile, sacrificiile sau neputintele creatorilor, o alta entitate se detaseaza, prinde contur si este cea care conteaza pentru public: finalitatea. Ca in orice alta meserie, dar adaugand ceva mai multa nebunie, transpunere, daruire si mai ales… poezie.

Oricare ar fi insa motivul prezentei, felul in care priviti si cunoasteti, simtiti sau apreciati, mergeti la teatru, la film, la spectacole de orice fel! Sunt infinit mai multa munca, substanta si inspiratie pentru toata lumea acolo decat v-ati putea imagina. Veti gasi acolo poate chiar si putina fericire, in feluri pe care nu le stiti inca.

P.S.: Mi-e clar ca doar cineva care intelege a stat sa se “plictiseasca”, citind post-ul asta pana la capat. Asa ca demersul nu cred ca va avea prea bune efecte. Dar cine stie care va fi de fapt finalitatea?