Dalia Octavia Pusca

Sindicatul politistilor a solicitat CNA sa interzica spotul la coniacul in care apare replica “niste tarani”, sustinand ca acesta le stirbeste autoritatea in fata oamenilor care i-ar putea lua de “fraieri”.

Stiu, e o stire veche… Dar abia acum am gasit ragazul sa ma amuz si in scris si sa intreb: de cand cuvantul “taran” e sinonim cu fraier, de cand are inteles strict peiorativ si….de ce nu s-a sesizat nimeni cu privire la faptul ca politistii discrimineaza mai mult de 50 la suta din populatia Romaniei si o fac fraiera????

Si, sa ma scuze toti cei ofensati si nu doar ei, dar sunt tare curioasa cat la suta dintre oraseni sunt abia a doua daca nu chiar prima “generatie incaltata”?

August Rush pare un film pe gustul meu. Multumesc Laurei si anonimului de pe blogul ei

Si “The Bank Job” pare pe gustul meu. Multam’ lui Mada2

Si… “What Dreams May Come”. Pe asta chiar l-am vazut si e mai mult decat pe gustul meu.

“The Barber of Siberia” - “Sibirskiy tsiryulnik”
Regia: Nikita Mikhalkov

De ce a facut-o, in clipa asta si cu datele unui muritor de rand, nu voi si nu pot sa stiu… De fapt, n-am chef sa-mi bat prea tare capul pentru ca instinctul meu nemuritor imi spune ca in viitor cainii credinciosi or sa-i ramana la fel de fideli, maidanezii vor latra la fel despre politica, afaceri si familie, presupusii si realii dusmani vor continua jihadul sau simplele rebeliuni. Toate cu acelasi rezultat: tot acela… Adica, nimic nou.

Reactie la post-ul lui Iuleka.

EA este cafeaua…
EA tocmai l-a gasit pe acel EL, singurul care stie cum s-o trateze, cum s-o mangaie, s-o soarba si s-o absoarba. Si EL are nevoie de EA, asa cum EA are nevoie de EL.

EL a ajutat-o sa inteleaga pentru prima data ca este si ce inseamna sa fie Subiectul.
EL i-a dat puterea de a se descoperi, de a se vedea pe primul plan si, pana la final, de a vorbi despre sine la persoana I.
EL a facut-o sa simta diferenta dintre a supravietui si a trai, dintre simplul verb “a fiinta” si completul nume “fiinta”, in plenitudinea existentei ei terestre si astrale.
Iar cafeaua este… femeia, asa cum poate fi si barbatul din fiecare, copilul din noi sau viata insasi…
La inceput m-a intrigat, ca pe toti, o falsa problema: cine e EA? Dar mai trist e altceva pentru mine: cine este EL?
EL e mai greu de gasit…

Explicatii suplimentare:
Profesorul de romana din liceu ne incuraja sa scormonim adanc prin straturile si substraturile operelor literare. Ajungeam cu ideile atat de departe, incat glumeam pe seama unora dintre ele si ne dadeam seama ca sensurile gasite de noi depaseau cu mult ceea ce autorul a vrut sa spuna de fapt…
Pe de alta parte, ma amuza uneori sa citesc post-uri ale colegilor bloggeri si comentariile altora la “creatiile” lor. Ma amuza in special cat de in serios o iau unii, de unde pornesc altii si unde ajung sau cum cauta si gasesc explicatii, “adevaruri” absolute, fara legatura cu subiectul sau fara sa atinga esenta a ceea ce a vrut sa spuna de fapt autorul…Cam ca la ora de romana, doar ca multora le lipsesc inocenta, bucuria si bunele intentii… Intr-un fel nu ma mira acest “cenaclu blogger-ar” al adultilor, seamana mult cu Uniunea scriitorilor
Dar sa revin la subiect: un post al lui MORAR, care mi-a placut la nebunie si m-a inspirat intru comentarea lui ca la ora de romana Si am facut-o aici mai ales pentru ca, habar n-am de ce, la Mihai pe blog nu mai gasesc pagina unde as putea sa-mi dau cu parerea si sa-i spun eu omului ce a vrut de fapt sa scrie

Intotdeauna oamenii se caciulesc la usa medicului. Ca esti presedinte de tara sau maturator de strada, ajungi intotdeauna cu coada intre picioare la doctor, cu buzunarul golit si demnitatea (macar putin) pierduta. Iar medicii, prin atitudine, nu ne iau doar banii sau demnitatea, ci si speranta de viata.
Nu ma incapatanez sa acuz exclusiv si nefondat, dar observ. Nu vreau sa nu recunosc si exceptiile, dar semnalez trista regula.
Daca nu aveam sansa sa realizez doi ani o emisiune medicala in direct, cu invitati medici de marca, poate ca revolta mea ar fi fost si mai apriga. As fi ipocrita sa nu recunosc: intr-adevar, exista si oameni printre oameni!
Chiar si asa, medicii foarte buni din spitale sunt distrati si apucati, sunt asaltati si preocupati de zece pacienti deodata. Apoi, in timpul liber, sunt capiati sa ajunga la centrele particulare si orele suplimentare si extenuante din care traiesc cu adevarat. Si e de inteles! Isi mai dedica atentia conferintelor sau pregatirilor din strainatate, fara de care n-am avea acum oameni care sa practice laparoscopii, artroscopii sau sa faca transplaturi de organe…Si e de apreciat!

Buni sau rai, cu motivatii explicabile sau nu, toti sunt insa greu accesibili. La consultatie esti fericit daca ti se acorda zece minute. Atentia distributiva si spontaneitatea trebuie bine exersate de acasa, altfel risti sa pleci fara sa te dumiresti macar de ce anume suferi… Etapele unei endoscopii riguroase sunt sarite in viteza (fara anestezie e mai hazliu), iar asteptarea de doua ore pana la sosirea doctorului, intarziat bineinteles, iti roade stomacul mai rau decat ulcerul in sine. Exemplele pot continua, le stim cu totii pe propria piele. E clar, sistemul e dat peste cap, dezorganizarea si goana dupa bani sporesc confuzia.

Dincolo de sistem si lipsuri insa, pacientul infrant de boala merita un zambet sau macar mai multa atentie pe parte strict medicala. E un cerc vicios, iar vina nu e de o singura parte.
Totusi, orice ar spune personalul din clinici si spitale, sa fii om si sa vrei sa ajuti tine exclusiv de caracterul fiecaruia, de fondul interior. Batranul sau tanarul deja cocosat de boala si probleme materiale n-ar trebui sa plece de la doctor cocosat si de prea multa umilire.

Adica, sa ai motive sa gandesti frumos.
M-a provocat cu ceva timp in urma Vali.
In clipa asta, daca as vrea sa glumesc amar, as spune:
- pentru ca reflectorul spart aseara nu m-a lasat oarba sau handicapata in alt mod, pe viata;
- pentru ca, de curand, nu am ales pe cineva nepotrivit pe termen nedefinit sau chiar pe viata;
- pentru ca, desi unii oameni isi nedreptatesc prietenii, macar intelepciunea sau logica sigur vor reface legatura dintre ei pe viata;

Si, pentru ca n-am chef sa glumesc, as spune:
- pentru ca aseara, cand a nins in Bucuresti, mi-am adus aminte cum mama, cand eram copil, ma lua din pat in brate si ma ducea la fereastra sa-mi arate o minune;
- pentru ca mai sunt pe lume oameni carora le place si isi gasesc ragazul si nevoia sa mearga vara la tara;
- pentru ca, de cate ori imi doresc, chiar nu s-a intamplat sa nu reusesc. Incetul cu incetul, pe viata.

Si… inca un motiv paradoxal de a “gandi frumos”, dar la modul cel mai trist, ironic al sortii: pentru ca oricat am vrea si am intelege sa fim de dreapta, Romania de azi nu ne lasa sa nu ne ducem putin in stanga. Pe unii, mai simtitori… Am inteles de ce prieteni foarte buni, declarati de dreapta, au fost surprinsi sa se gaseasca usor in stanga. Daca ar intelege si cei ce ne conduc si ne mai citesc din cand in cand bloggurile sau mai merg cateodata pe strada, printre “muritori”… Dar nu au cum, de ar fi, nu s-ar mai povesti
Povestiti-va totusi din cand in cand, naiv, de ce e pe lume frumos.

(14 dec. 2007)