Ucrainienii nu au trecut cu vederea comemorarea a 22 de ani de la catastrofa de la Cernobîl.
Sâmbătă noapte, câteva sute de oameni, împreună cu preşedintele Victor Iuşcenco, au adus un omagiu celor care şi-au pierdut viaţa pe 26 aprilie 1986, dar şi miilor de victime ale radiaţiilor. Au fost aduse jerbe de flori şi s-au aprins lumânări la monumentul tragediei de la Cernobîl din Kiev. Comemorări asemănătoare erau prevăzute şi pentru alte oraşe ale Ucrainei.
La 22 de ani de la tragedie, Cernobîlul reprezintă încă un subiect de îngrijorare şi o problemă pentru care se caută soluţii. Sarcofagul construit imediat după explozie prezintă urme de crăpături şi există riscul recontaminării.
Departamentul pentru Siguranţă Nucleară din cadrul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare încearcă să prevină un nou dezastru, printr-un proiect în valoare de peste 500 de milioane de dolari. Proiectul, sprijinit la scară internaţională, este menit să consolideze actualul sarcofag, să monitorizeze nivelul radiaţiilor din zonă şi să construiască un alt zid protector peste cel actual. Pericolul este că, dacă în zonă ar avea loc acum un cutremur sau o tornadă, sarcofagul iniţial ar fi distrus, ceea ce ar duce la formarea unui nor de praf radioactiv.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon a anunţat sprijinul Naţiunilor Unite pentru reconstrucţia zonei afectate. El a amintit că 2006-2016 a fost declarat Deceniul Reconstrucţiei şi Dezvoltării durabile, timp în care se vor face eforturi susţinute pentru relansarea regiunii din toate punctele de vedere.
La rândul ei, Ucraina face eforturi pentru a preveni deversarea deşeurilor radioactive. Cu doar câteva zile înaintea împlinirii a 22 de ani de la accidentul nuclear, preşedintele Victor Iuşcenco a inaugurat prima instalaţie de tratare a deşeurilor radioactive.
În urma dezastrului de la Cernobîl au rezultat peste 3 milioane metri cubi de produse radiocative, iar 90 la sută dintre acestea vor ajunge la această unitate, care se va ocupa de decontaminarea şi reciclarea lor.
De cealaltă parte a Nistrului, Guvernul de la Chişinău a anunţat ieri că va construi două blocuri de locuinţe pentru cei care au făcut parte din echipele de intervenţie de la cernobîl. Peste 3000 de moldoveni au ajutat la limitarea efectelor tragediei, doar că acum, după 22 de ani puţini dintre ei mai trăiesc, iar dintre aceştia, cei mai mulţi sunt invalizi. În total, 80 de familii din republica Moldova vor avea un nou acoperiş deasupra capului.
Sute de ucrainieni au comemorat 22 de ani de la tragedia de la Cernobîl
Sambata, 26 Aprilie 2008 06:20
Ultimul update: 26 Aprilie 2008 06:20
Ultimul update: 26 Aprilie 2008 06:20
| Vot: |
0
|
| Video (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Ucraina a comemorat 23 de ani de la cel mai grav accident nuclear - ATENŢIE! IMAGINI ŞOCATE
Duminica, 26 Aprilie 2009 06:47
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Proteste inedite la fiecare pas în a doua zi a summitului G8 din Italia
Astazi, ora 20:38Proteste la fiecare pas în a doua zi a summitului G8 din Italia. Incapacitatea liderilor lumii reuniţi în oraşul Aquila de a lua măsuri concrete împotriva crizei economice mondiale şi a încălzirii globale a revoltat activiştii.
Un american dintr-un grup extremist somalez îl ameninţă pe Obama
Astazi, ora 20:10Un american, membru în grupul extremist al shebabilor somalezi, a criticat pe internet discursul preşedintelui american Barack Obama adresat lumii musulmane şi a avertizat că tot mai mulţi americani se alătură luptei împotriva...
Poliţia iraniană a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa o manifestaţie de la Teheran
Astazi, ora 16:28Poliţia iraniană a folosit gaze lacrimogene joi, pentru a dispersa circa 250 de persoane care manifestau în apropiere de universitatea din Teheran, comemorând revoltele studenţilor din 1999, au declarat martori.
CE confirmă că va propune anularea obligativităţii vizelor pentru Serbia, Macedonia şi Muntenegru
Astazi, ora 16:20Comisia Europeană va propune anularea obligativităţii vizelor începând din 2010 pentru cetăţenii Serbiei, Macedoniei şi Muntenegrului, a anunţat joi comisarul european pentru imigraţie, Jacques Barro.
Cele mai CITITE din Externe
- Întâlnirea de la Moscova, dintre Obama şi Putin a fost marcată de gafe (2315)
- O poloneză pretinde că fiica sa a rămas însărcinată, după o baie în piscina unui hotel din Egipt (1635)
- Zeci de cranii ciuruite de gloanţe au fost găsite în pivniţa unei şcoli de poliţie din Polonia (881)
- Videoamatori uiguri au filmat acte de violenţă ale forţelor chineze (876)
- Daily Mail: Mara Carfagna o va înlocui pe fosta d-nă Berlusconi, la summit-ul G8 (665)
Cele mai COMENTATE din Externe
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Emil Boc: Voi demite orice ministru pentru care Camera, Senatul sau preşedintele cer urmărirea penală
Astazi, ora 19:04"Instituţional, dacă Senatul sau Camera Deputaţilor va solicita începerea urmăririi penale,fie în cazul Ridzi, fie în cazul Nemirschi, atunci, în acea zi acel ministru sau acei miniştrii vor fi demişi", a anunţat astăzi...
- Cătălin Tolontan: Astăzi am aflat că Monica Iacob Ridzi a fost acuzată pe drept de către statul român de delapidare de fonduri
- Crin Antonescu: Pentru mine, o finală Geoană-Băsescu nu are sens, pentru că e o afacere de familie
- Emil Boc către Andreea Creţulescu: Citiţi legea, pentru numele lui Dumnezeu!
- Scandalul Ridzi a izbucnit după ce presa a dezvăluit sumele mari plătite pentru organizarea Zilei Tineretului
- Monica Iacob-Ridzi va demisiona după un raport nefavorabil al Comisiei, susţin unii democrat-liberali
- Lavinia Năstase, cunoscută ca "Alina Plugaru a Piteştiului", a făcut campanie pentru EBA în Sicilia, deşi lucra pentru Ministerul Culturii pe post de consilier. VEZI FOTO şi VIDEO
- Proprietarul terenului pe care se va construi noul parc de distracţii de la Snagov este învăluit în mister
- Ridzi ştia verdictul: Comisia parlamentară de anchetă recomandă începerea urmăririi penale
- Fetiţa căzută în puţul de la Vâlcelele a murit. Trupul copilei a fost scos la suprafaţă
- Mailat a fost condamnat în apel la închisoare pe viaţă
- Comisia Europeană verifică dacă programul Prima Casă respectă regulile UE privind concurenţa
- Programul "Prima casă" există doar pe hârtie. Funcţionarii băncilor nu ştiu prea multe despre trâmbiţatul proiect - VEZI REPORTAJ CU CAMERA ASCUNSĂ
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Crin Antonescu: Pentru mine, o finală Geoană-Băsescu nu are sens, pentru că e o afacere de familie
Astazi, ora 21:42"Am convingerea că voi câştiga şi sunt convins că va fi o finală între un candidat al puterii şi un candidat al opoziţiei, pentru că şi dacă mă voi bate cu Băsescu sau cu Geoană, eu sunt sigur de victorie, pentru că o...
- Guvernul Privat despre "Primul Siloz": Unde sunt normele, garanţiile şi acreditările?
- Gyorgy Frunda: Un "ungur bun" poate să aducă în regiune bani româneşti
- Topul datornicilor "toxici" vânduţi de cea mai mare bancă
- Online-ul bate offline-ul şi bicicleta – limuzina, la După Bloguri
- Reprezentanţii CSM şi AMR i-au cerut lui Predoiu să le arate grila unică de salarizare pentru toate categoriile bugetare
- Emil Boc către Andreea Creţulescu: Citiţi legea, pentru numele lui Dumnezeu!
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.07 | 10.07 |
| Timişoara | 30 °C | 30 °C |
| Arad | 30 °C | 27 °C |
| Bacău | 28 °C | 24 °C |
| Braşov | 25 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 27 °C | 29 °C |
| Constanţa | 29 °C | 25 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.3986 USD
| 1 EUR | 4.2152 RON |
| 1 USD | 3.0138 RON |
| 1 GBP | 4.8866 RON |
| 1 CHF | 2.7858 RON |
| 100 HUF | 1.5305 RON |
| 100 JPY | 3.2349 RON |
| 1 BGN | 2.1553 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
