Dinamo a debutat cu o victorie în partea secundă a campionatului, după ce a învins formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ cu scorul de 2-1.

Cum s-au marcat golurile:

1-0, min.15: Cătălin Munteanu a executat o lovitură liberă de pe partea dreaptă, Izvoranu a reluat în bară, iar mingea a ricoşat la Bratu care a trimis-o în poarta goală.

2-0, min.76: Dănciulescu a primit o pasă de la Bratu, în faţa porţii adverse, şi a reluat cu latul în plasa lui Savu.

2-1, min. 87: Ceahlăul a redus din diferenţă prin Forminte.

Jucătorii celor două formaţii au apărut pe teren îmbrăcaţi în tricouri pe care se putea citi mesajul "Cosmin, suntem alături de tine!", inscripţionat deasupra unei poze imprimate cu Cosmin Contra alături de tatăl acestuia, care a decedat joi. Înaintea începerii partidei s-a ţinut şi un moment de reculegere în memoria tatălui internaţionalului român.

Suporterii au scandat în mai multe rânduri "Mitică la puşcărie!" şi "Libertate pentru suporteri". La peluza Cătălin Hâldan s-a afişat un banner pe care scria "Kosovo e Serbia", precum şi un mesaj în limba sârbă - "Kraj Srfskog Laroda". Stewarzii au înceract să le ia fanilor aceste bannere, moment în care suporterii au replicat cu huiduieli şi au scandat "Serbia, Serbia!", "România, România!" şi "Afară cu ungurii din ţară!".

Mijlocaşul Gabriel Torje, cel mai scump transfer din istoria echipei Dinamo, s-a aflat la meciul de debut pentru formaţia alb-roşie. El a fost înlocuit în minutul 63 cu Zicu, a cărui revenire în teren, după accidentarea suferită în meciul cu Lazio, a fost aplaudată în picioare de suporteri. Zicu a revenit într-un meci oficial după aproximativ şase luni.

Savu, Pecha şi Gmamdia au debutat în acest meci în Liga I, în timp ce Omoduemuke, Bădescu, Cernoch şi Ionuţ Matei au debutat pentru Ceahlăul.

În minutul 32, în urma unei intrări dure a lui Nohai la Mărgăritescu s-a produs o altercaţie între cele două tabere, la centru terenului.

La tribuna oficială au fost prezenţi selecţionerul Victor Piţurcă, fostul internaţional Ilie Dumitrescu şi impresarii Victor şi Ioan Becali. La plecarea de la stadion, Piţurcă a fost înjurat de un spectator, fapt ce l-a enervat pe selecţioner care a coborât din maşină şi i-a cerut socoteală agresorului. "Nu ţi-e ruşine să mă înjuri?", a strigat Piţurcă, şi le-a cerut apoi oamenilor de ordine să îşi facă datoria.