După revoluţionarele iPod şi iPhone, producătorul american Apple aruncă pe piaţa electronicelor un nou produs de senzaţie. Cel mai subţire laptop din lume, MacBook Air, a fost lansat aseară la San Francisco de şeful companiei, miliardarul Steve Jobs.

Laptopul are o grosime de numai patru milimetri în faţă, respectiv de aproape doi centimetri în partea din spate şi cântăreşte 1,3 kilograme.

O realizare remarcabilă legată de acest produs este şi faptul că liderul mondial în producţia de semiconductori, Intel, a reuşit să-şi "subţieze" cel mai performant microprocesor cu 60%.

MacBook Air va apărea pe rafturile magazinelor din Statele Unite peste două săptămâni, la un preţ de 1799 de dolari.

foto: apple.com