Universitatea Craiova a învins pe teren propriu, Politehnica Iaşi, scor 2-1, într-un meci contând pentru etapa a 19-a a Ligii I, după ce la pauză, oaspeţii conduceau cu 1-0.
0-1, min 44: Adrian Ilie a driblat mai mulţi jucători ai Universităţii, a centrat în careul mic, de unde Cernoch a reluat cu latul în poartă.
1-1, min 73: Bărboianu a centrat de pe partea dreaptă în careul de şase metri, iar fundaşul Josh Mitchell a înscris simplu, cu un şut plasat în dreapta lui Brăneţ.
2-1, min 82, Australianul Joshua Rose a adus Universitatea Craiova în avantaj, după o fază confuză creată de jucătorii olteni. După ce Luţu a fost împiedicat în ultimul moment de Brăneţ să şuteze, mingea a ajuns la Costea, care a tras în bară, din aceasta a ricoşat la Rose, cel care a înscris de la marginea careului mic cu un şut puternic.
Mijlocaşul Universităţii Craiova, Robert Săceanu, s-a accidentat grav şi a fost înlocuit imediat după un duel în minutul cu 19 cu fundaşul ieşenilor Ciprian Milea. După câteva minute de îngrijiri medicale pe gazon, fotbalistul a fost transportat de urgenţă la spital.
În minutul 69, Universitatea Craiova a reuşit să înscrie prin Dănănae, dar asistenul Sorin Caia a anula eronat golul pe motiv de ofsaid.
Ultima victorie a Universităţii în meciurile cu ieşenii data din 1995: 4.10.1995, Universitatea Craiova-Politehnica Iaşi. scor 3-0.
Oltenii sunt neînvinşi pe teren propriu de pe 14 septembrie, când au pierdut în faţa lui UTA, scor 0-1.
Politehnica Iaşi a fost încurajată la Craiova de nouă suporteri, în timp ce formaţia gazdă a fost lipsită de aportul galeriei. În semn de protest faţă de Legea privind prevenirea şi combaterea violenţei pe stadioane, fanii olteni au afişat următoarele bannere: "Legalizaţi drepturile omului pe stadioane" şi "O să vă fie dor de noi".
Liga I: Etapa 19: Universitatea Craiova-Politehnica Iaşi 2-1
Sambata, 15 Decembrie 2007 22:23
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: NewsIn
Pe aceeasi tema
- Liga I: Rezultatele şi cronicile etapei a 18-a
Vineri, 07 Decembrie 2007 11:44 - Dinamoviştii speră doar la locul doi
Marti, 11 Decembrie 2007 15:47 - Lupescu îi atacă pe conducătorii din Liga I care acuză arbitrii de luare mită
Marti, 11 Decembrie 2007 20:32 - Prime record în Liga I, în ultima etapă din acest an
Joi, 13 Decembrie 2007 18:12 - Liga I: Rezultatele şi cronicile meciurilor etapei a 19-a
Joi, 13 Decembrie 2007 20:43 - Steaua şi Dinamo au primit câte trei etape de suspendare a terenului
Vineri, 14 Decembrie 2007 13:27
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Sandu se bucură că FC Timişoara l-a instalat antrenor pe Gabi Balint
Luni, 05 Ianuarie 2009 22:32Pentru că aşa-i şade bine unui naş, Mircea Sandu a venit din Austria cu o pălărie. E semn bun, crede şeful FRF. În 2004, Sandu a primit o pălărie şi la Mondialul american, iar naţionala lui Hagi şi Popescu a ajuns în...
Formula 1 - Ferrari îşi va prezenta noul monopost pe internet
Luni, 05 Ianuarie 2009 22:19Noul monopost Ferrari, ce va intra în campionatul din 2009, va fi prezentat în avanpremieră luni, 12 ianuarie, pe site-ul scuderiei italiene, a anunţat astăzi Ferrari într-un comunicat.
Rapid - Peseiro a sosit în România pentru a parafa rezilierea contractului cu oficialii clubului
Luni, 05 Ianuarie 2009 23:19Tehnicianul portughez Jose Peseiro a aterizat, astăzi după-amiază, pe aeroportul Henri Coandă, cu o cursă de Munchen, şi în următoarele zile îşi va înceta cel mai probabil colaborarea cu Rapid, formaţie pe care a pregătit-o...
Volei - România s-a calificat în faza a doua a preliminariilor CM
Luni, 05 Ianuarie 2009 21:39Naţionala masculină de volei a României a învins astăzi reprezentativa Bosniei Herţegovina cu scorul de 3-0 şi a acumulat a treia victorie consecutivă la turneul de la Viena, din Grupa C preliminară, obţinând astfel...
Mircea Rednic şi Jean Vlădoiu se antrenează cot la cot cu jucătorii
Luni, 05 Ianuarie 2009 20:48Chiar dacă la Dinamo s-a pus lacăt la transferuri, există doi fotbalişti care nu îi costă nimic pe şefii din Ştefan cel Mare. Mircea Rednic şi Jean Vlădoiu pot fi marile lovituri ale dinamoviştilor pentru Champions League.
Cele mai CITITE din Sport
- Finanţatorul campioanei CFR, Arpad Paszkany, vrea să divorţeze (4510)
- Emanuel Gyenes şi Marcel Butuză s-au retras de la Dakar 2009 din cauza accidentărilor (2333)
- Patinaj: Maxim Staviski a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru omor (1977)
- Munteanu şi-a primit restanţele de la Steaua, însă este supărat pe Gigi Becali (445)
- Ion Oncescu este campion mondial la skandenberg cu ambele braţe (439)
Cele mai VOTATE din Sport
- Patinaj: Maxim Staviski a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru omor (3,8/5)
- Finanţatorul campioanei CFR, Arpad Paszkany, vrea să divorţeze (3,76/5)
- Emanuel Gyenes şi Marcel Butuză s-au retras de la Dakar 2009 din cauza accidentărilor (3,68/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Munteanu şi-a primit restanţele de la Steaua, însă este supărat pe Gigi Becali (1)
- Finanţatorul campioanei CFR, Arpad Paszkany, vrea să divorţeze (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Moneda unică europeană a fost cotată la 4,0296 lei
- Putin a ordonat Gazprom să reducă urgent volumul de gaz livrat Ucrainei
- Emil Boc este unul dintre cei mai săraci membri ai Guvernului. Vezi aici declaraţiile de avere ale membrilor Cabinetului Boc.
- Autobuzul cu refugiaţi, printre care se aflau şi patru români, a fost întors în Gaza City din motive de securitate
- Ministrul Sănătăţii l-a demis pe managerul spitalului Victor Babeş. Cristian Banu consideră că este o decizie politică
- Dreapta populistă din Elveţia cere electoratului să alunge "corbii" români şi bulgari. CUM COMENTAŢI?
- Acceleratorul de particule de la CERN va fi repornit în iunie
- Revista Presei: EXCLUSIVITATE. Vom avea şosele în anul 3739
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Adrian Năstase: Care au fost pentru voi evenimentele importante ale anului 2008?
Astazi, ora 03:53Deşi suntem în 2009, nu simt că subiectele legate de anul pe care tocmai l-am depăşit sunt epuizate. În scurtul periplu făcut în aceste zile pe Internet, am văzut mai multe articole legate de topul ştirilor importante din...
- Mihai Mălaimare: Pensia este de la stat?
- Răzvan Vintilescu: O carte admirabilă, premiată cu Pulitzer. Un documentar de excepţie, pe care îl puteţi viziona aici
- Eugen Istodor: Cum ne dezintoxicăm de Băsescu, hiperdoza de alcool şi superindopare
- Ioan T. Morar: O fată tristă. Cu două mame
- Radu Călin Cristea: Ciobănaş cu ceva mai puţine oi
- Horia Ghibuţiu: TVR reaprinde flacăra Cenaclului
Trimite-ne mesaje
![]() |
Trimite felicitări video celor dragi! |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
TRIMITE-NE IMAGINI CU REVELIONUL TĂU! |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 0 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 06.01 | 07.01 |
| Timişoara | 0 °C | 1 °C |
| Arad | 0 °C | -4 °C |
| Bacău | -3 °C | -1 °C |
| Braşov | -4 °C | 4 °C |
| Cluj Napoca | 0 °C | -3 °C |
| Constanţa | 2 °C | 0 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,3694 USD
| 1 EUR | 4,0296 RON |
| 1 USD | 2,9427 RON |
| 1 GBP | 4,2857 RON |
| 1 CHF | 2,6745 RON |
| 100 HUF | 1,5083 RON |
| 100 JPY | 3,1621 RON |
| 1 BGN | 2,0601 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












