Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii, a anunţat că Sebastian Lungu, copilul cu handicapuri multiple cauzate de neglijenţa doctorilor, va fi trimis la operaţie în străinătate pe banii ministerului. Mai mult, ministrul a criticat dur Colegiul Medicilor, declarându-se convins că acesta nu îşi face datoria.
Ministrul a amintit că, potrivit legii, ministerul nu are niciun control asupra Colegiului Medicilor. "Colegiul Medicilor lucrează cum doreşte, eu nu am ce face", a spus ministrul care a subliniat că foarte rar un medic este sancţionat pentru malpraxis, mai ales pentru că nu există protocoale terapeutice.
Sorin Oprescu, preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti, respinge acuzaţiile ministrului: Uite, sare şi ăsta ca prostul din baie.
"Nu este vorba de a muşamaliza vreun caz, vinovaţii vor plăti. Bunicul meu îmi spunea o poveste interesantă: uite, sare şi ăsta ca prostul din baie. Să neu arunce vina într-o parte şi alta pentru că noi ne-am văzut de treabă, când a fost ceva de sancţionat nu am muşamalizat, nu am ascuns nimic", a declarat Sorin Oprescu.
În acest timp, medicul ginecolog care a fost de gardă la Spitalul Universitar din Capitală în aceea zi, continuă să profeseze nestingherit.Directorul Spitalului Universitar, Cătălin Cârstoiu, a declarat, la Realitatea TV, că medicul a trebuit să vină la serviciu pentru că altfel turele ar fi fost perturbate.
Mircea Cinteză, preşedintele Colegiului Naţional al Medicilor, a declarat că supărarea ministrului este justificată prin faptul că s-a întâmplat un caz de astfel de gravitate şi cataloghează restul observaţiilor ca fiind simple vorbe de clacă.
O reacţie a venit şi din partea Spitalului Universitar. Directorul Cătălin Cârstoiu a susţinut astăzi că gravida a fost supravegheată în permanenţă de o moaşă în timpul travaliului.
Cârstoiu a mai spus că Spitalul Universitar nu este în măsură să pronunţe o culpă medicală, deoarece aceasta este atribuţia Colegiului Medicilor. "Noi nu putem lua decât măsuri administrative", a adăugat directorul Spitalului Universitar.
Cătălin Cârstoiu a precizat că în urma sesizării tatălui copilului conducerea spitalului a demarat o anchetă internă. Directorul susţine că decizia de a-i sancţiona pe medicii care au fost în acea seară de gardă a fost luată cu mult înaintea izbucnirii scandalului mediatic.
Familia Lungu susţine că micuţul Sebastian a căpătat handicapuri multiple la naştere pentru că personalul medical nu şi-a făcut datoria. Sebastian este internat de câteva săptămâni la o clinică privată din Bucureşti.
Cazul Sebastian: Nicolăescu a anunţat că-l va trimite pe copil la operaţie în străinătate pe banii ministerului
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 14:48
Ultimul update: 21 Noiembrie 2007 14:48
Ultimul update: 21 Noiembrie 2007 14:48
| Vot: |
0
|
| Video (3) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Un copil de nouă ani a fost operat din greşeală, la Spitalul Grigore Alexandrescu
Vineri, 18 Aprilie 2008 13:37 - Mama unui copil care a murit în maternitate a făcut o sesizare la Colegiul Medicilor Vrancea
Joi, 06 Decembrie 2007 02:09 - Doi medici implicaţi în cazul micuţului Sebastian au fost sancţionaţi
Marti, 04 Decembrie 2007 07:02 - Sebastian, copilul aproape sufocat la naştere, a fost externat
Sambata, 24 Noiembrie 2007 10:08 - Sebastian, născut condamnat pe viaţă
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 22:49 - Cazul micuţului Sebastian nu este singular
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 16:06
Comentariile cititorilor
34. Anonim
Vineri, 23 Noiembrie 2007 19:02
| Raspunde la comentariu
33. Anonim
Vineri, 23 Noiembrie 2007 15:41
32. Ciprian
Joi, 22 Noiembrie 2007 18:39
31. Ligia Ionescu
Joi, 22 Noiembrie 2007 17:29
30. corina
Joi, 22 Noiembrie 2007 13:01
29. Anonim
Joi, 22 Noiembrie 2007 06:22
28. stefan
Joi, 22 Noiembrie 2007 00:20
27. un marinar
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 23:21
26. un marinar
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 23:15
25. Maxim
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 22:45
24. Angela
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 21:54
23. Gabi
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 21:53
22. Ion
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 21:31
21. Cristi, UK
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 21:21
20. CRISTINA RADOMSKY
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 21:15
19. alex
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 21:09
18. Laura
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 20:27
17. sumomanu
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 20:10
16. Ioan
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 19:54
15. cornel
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 19:42
14. Cristian
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 19:42
13. E.W.
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 19:15
12. Anonim
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 19:12
11. Un contribuabil
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 19:07
10. Mihaela
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 18:30
9. Bogdan
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 18:20
8. Elodia
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 18:08
7. Viorel Munteanu
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 17:37
6. raluca
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 17:36
5. Anonim
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 17:14
4. cadar aurica
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 15:58
3. roxana
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 15:49
2. Anonim
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 15:34
1. Seba
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 15:16
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Tatăl copilului decedat la Centrul Medical Unirea va cere ajutorul unor medici din Austria
Luni, 06 Iulie 2009 20:06Ciprian Constantinescu, tatăl copilului decedat la Centrul Medical Unirea, va cere ajutorul unor medici din Austria, pe care îi va plăti personal şi care vor avea rolul de a verifica dacă medicaţia şi procedurile medicale la care...
Cinci roboţi chirurgicali, de zece milioane de euro, au fost plătiţi din bugetul Ministerului Sănătăţii pe 2009
Luni, 06 Iulie 2009 15:01Ministerul Sănătăţii va plăti, din bugetul alocat pentru anul 2009, peste zece milioane de euro pentru achiziţionarea a cinci roboţi de chirurgie minim invazivă, cu patru braţe, potrivit site-ului guvernamental de licitaţii.
Riscul de cancer cutanat a crescut cu 10% din cauza radiaţiilor de tip C
Duminica, 05 Iulie 2009 13:05Specialiştii spun că, din cauza subţierii stratului de ozon, radiaţiile ultraviolete de tip C sunt tot mai periculoase.
Ministerul Sănătăţii va cheltui peste 410.000 euro pentru managementul implementării Prescripţiei Electronice
Duminica, 05 Iulie 2009 12:36Ministerul Sănătăţii va cheltui peste 410.000 de euro pentru o echipă de cel puţin cinci experţi care să ofere servicii de consultanţă privind managementul proiectului de implementare a Sistemului Naţional de Prescripţie...
Boc: Executivul intenţionează să ia măsuri ca preţul medicamentelor să se bazeze "pe cele mai mici preţuri din UE"
Duminica, 05 Iulie 2009 11:15Premierul Emil Boc a declarat, la ceremonia de absolvire de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj, că Executivul intenţionează să ia măsuri ca preţul medicamentelor să se bazeze "pe cele mai mici preţuri din UE" şi...
Cele mai CITITE din Sănătate
- Pacienţii consultaţi la camera de gardă, care nu reprezintă urgenţe, trebuie să plătească 20 lei. Cum comentaţi? (3659)
- Ministerul Sănătăţii va introduce un pachet general de servicii medicale (1945)
- Cancerul este legat de evoluţia speciei umane, potrivit unor cercetători israelieni (1713)
- Riscul de cancer cutanat a crescut cu 10% din cauza radiaţiilor de tip C (1431)
- Cadrele medicale de la cabinetele şcolare riscă să rămână pe drumuri (1352)
Cele mai VOTATE din Sănătate
- Guvernul a decis înfiinţarea Registrului naţional al donatorilor voluntari de celule stem (3,8/5)
- Cadrele medicale de la cabinetele şcolare riscă să rămână pe drumuri (3,64/5)
- Riscul de cancer cutanat a crescut cu 10% din cauza radiaţiilor de tip C (3,56/5)
- Nou-născutul din Vaslui suspectat de intoxicaţie cu nitriţi a murit din cauza unei pneumonii (3,36/5)
- Pacienţii consultaţi la camera de gardă, care nu reprezintă urgenţe, trebuie să plătească 20 lei. Cum comentaţi? (0,32/5)
Cele mai COMENTATE din Sănătate
- Pacienţii consultaţi la camera de gardă, care nu reprezintă urgenţe, trebuie să plătească 20 lei. Cum comentaţi? (210)
- Ministerul Sănătăţii va introduce un pachet general de servicii medicale (20)
- Cadrele medicale de la cabinetele şcolare riscă să rămână pe drumuri (16)
- Riscul de cancer cutanat a crescut cu 10% din cauza radiaţiilor de tip C (14)
- Procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale la Centrul Medical Unirea în cazul morţii unui copil de trei ani (6)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un director tehnic de la Direcţia Silvică Bucureşti, surprins la volanul unui Ferrari F 430 de 150.000 de euro
Luni, 06 Iulie 2009 20:36Theodor Chiriac, director tehnic al Direcţiei Silvice Bucureşti şi Ilfov, unul dintre cei mai controversaţi directori din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva a fost surprins de către fotografi la volanul unei maşini de...
- Adriean Videanu: Nu cred că România va atinge un derapaj economic de -8%
- Bogdan Olteanu a arătat la Realitatea TV cum au dispărut 200.000 de euro de la Ministerul Tineretului şi Sportului
- Mircea Geoană: România este cunoscută în Europa ca "o campioană" în risipirea banului public
- Un planor a aterizat forţat între comunele Mihăileşti şi Clinceni
- Fantoma lui Michael Jackson la Neverland - VEZI VIDEO
- Michael Jackson va fi înmormântat marţi, la ora locală 8:00, potrivit The Sun
- "Tatăl vostru era un drogat?", au fost întrebaţii copiii lui Michael
- Times: Poliţia va interoga 30 de medici, asistenţi şi farmacişti în legătură cu circumstanţele morţii lui Michael Jackson
- Un bilet la ceremonia de la Staples Center se vinde pe eBay cu 15.000 de dolari
- Ea a fost iubita secretă a lui Michael Jackson
- Michael Jackson - ucis de stresul cauzat de datorii, potrivit prietenului său Lou Ferrigno
- Fotografii inedite cu Debbie Rowe şi copiii acesteia cu Michael Jackson au fost făcute publice. VEZI FOTO
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Bogdan Olteanu a arătat la Realitatea TV cum au dispărut 200.000 de euro de la Ministerul Tineretului şi Sportului
Luni, 06 Iulie 2009 23:25Bogdan Olteanu a arătat în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV modul în care au dispărut 200.000 de euro de la Ministerul Tineretului şi Sportului "prin ordine de plată şi prin subcontractanţi".
- Adriean Videanu: Nu cred că România va atinge un derapaj economic de -8%
- Mircea Geoană: România este cunoscută în Europa ca "o campioană" în risipirea banului public
- Traian Băsescu a semnat decretul de înfiinţare a Comisiei pentru Agricultură
- Braşovul va găzdui primului festival Fringe din România
- Un director tehnic de la Direcţia Silvică Bucureşti, surprins la volanul unui Ferrari F 430 de 150.000 de euro
- Conducerea Camerei Deputaţilor se întruneşte marţi, la ora 10.00, pentru a discuta cazul Ridzi
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 06.07 | 07.07 |
| Timişoara | 31 °C | 32 °C |
| Arad | 30 °C | 31 °C |
| Bacău | 30 °C | 29 °C |
| Braşov | 29 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 29 °C | 31 °C |
| Constanţa | 29 °C | 28 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,3916 USD
| 1 EUR | 4,2114 RON |
| 1 USD | 3,0263 RON |
| 1 GBP | 4,8777 RON |
| 1 CHF | 2,7718 RON |
| 100 HUF | 1,5349 RON |
| 100 JPY | 3,1751 RON |
| 1 BGN | 2,1533 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia



















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
