Părinţii copilului care acuză o parte din cadrele medicale de la Spitalul Municipal că nu au supravegheat naşterea micuţului vor depune plângere la Parchet împotriva tuturor medicilor şi asistentelor implicate în acest caz.
Familia Lungu susţine că micuţul Sebastian a căpătat handicapuri multiple la naştere pentru că personalul medical nu şi-a făcut datoria.
Sebastian este internat de câteva săptămâni la o clinică privată din Bucureşti. "Ne-a fost teamă să mergem în spitalele de stat, pentru că în aceast moment spitalele sunt pline de copii bolnavi, nu mai sunt paturi, ne este teamă de orice viroză, orice infecţie pe care o poate lua", a explicat Alina Lungu, mama lui Sebastian.
De la naştere, băieţelul nu vede, nu aude şi nu se poate hrăni. Pe timpul sarcinii, mama a fost asigurată de medicul care a supravegheat-o că micuţul este perfect sănătos. Problemele au apărut în timpul naşterii când Alina Lungu susţine că a fost lăsată singură de cadrele medicale timp de 45 de minute.
"În momentul în care neurologii îţi spun handicap permanent sever şi fizic şi psihic, e o condamnare pe viaţă", a spus Ionuţ Lungu, tatăl copilului.
Părinţii copilului vor depune plângere la Parchet împotriva tuturor medicilor şi asistentelor implicate în acest caz.
Conducerea Spitalului Municipal a recunoscut că au existat probleme în noaptea în care s-a născut Sebastian.
"Nu a existat neonatolog la naştere. Aceasta este şi motivul pentru care s-au constatat deficienţe organizatorice", a declarat Cătălin Cârstoiu, director medical Spitalul Universitar.
După ce cadrele medicale de la Spitalul Universitar au fost acuzate că au lăsat-o nesupravegheată, în timpul naşterii, pe mama micuţului Sebastian, conducerea spitalului a decis ca toţi medicii implicaţi în acest caz să nu mai facă gărzi.
O sesizare a ajuns la Colegiul Medicilor încă din luna septembrie. Cazul nu a fost luat încă în discuţie.
Potrivit medicilor, copilul are şanse mici de recuperare. O soluţie ar fi totuşi un tratament în Germania, care costă însă 50.000 de euro, bani pe care părinţii nu îi au.
Cei care vor să doneze bani pentru ca micuţul Sebastian să fie tratat în străinătate, au la dispoziţie două conturi, deschise pe numele tatălui Lungu Nansi Ionuţ.
CONT LEI RO 53 RNCB 0245036622920001
deschis la BCR, sucursala sector 3
CONT EURO RO 26 RNCB 0245036622920002
deschis la BCR, sucursala Alexandria
Părinţii copilului nesupravegheat la naştere vor depune o sesizare la Parchet
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 11:20
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Născut aproape mort, din cauza neglijenţei medicilor
Marti, 20 Noiembrie 2007 10:11 - Sebastian, născut condamnat pe viaţă
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 22:49 - Sebastian, copilul aproape sufocat la naştere, a fost externat
Sambata, 24 Noiembrie 2007 10:08
Comentariile cititorilor
7. Raluca S
Joi, 06 Decembrie 2007 00:01
| Raspunde la comentariu
6. Ionela R
Vineri, 23 Noiembrie 2007 10:22
5. Laura M
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 22:38


4. Mihaela Ion
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 15:30
3. Andra
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 15:28
2. Anonim
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 13:30
1. ALINA VS
Miercuri, 21 Noiembrie 2007 12:23
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Stăpânii de câini şi pisici au de trei ori mai puţine şanse să se îmbolnăvască de cancer, arată un nou studiu
Sambata, 11 Octombrie 2008 22:22Cercetătoriii americani susţin că animalele de casă sunt un adevărat sistem de protecţie împotriva cancerului pentru stăpânii lor, întărindu-le sistemul imunitar
Peste 13.000 de copii din România suferă de scolioză
Sambata, 11 Octombrie 2008 15:36România ţine capul de afiş în ceea ce priveşte numărul copiilor care au coloana deformată. Specialiştii în ortopedie spun că peste 13.000 de copii din ţara noastră suferă de scolioză.
Livrările de medicamente rămân sistate cel puţin până pe 15 octombrie
Sambata, 11 Octombrie 2008 23:48Distribuitorii de medicamente au decis să nu reia livările către farmacii şi spitale până, cel mai devreme, pe 15 octombrie, după ce, la întâlnirea de sâmbătă cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, li s-a propus...
Studiu: Ejacularea precoce este cauzată de o genă
Sambata, 11 Octombrie 2008 12:14Potrivit cercetătorilor, bărbaţii pot să dea vina pe genele lor în cazul în care au probleme cu ejacularea prematură. Citeşte mai mult
Depresia şi schizofrenia, cele mai comune afecţiuni mintale de care suferă europenii
Sambata, 11 Octombrie 2008 10:10Peste 450 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de afecţiuni mintale, cele mai frecvente boli de acest tip în rândul europenilor fiind depresia şi schizofrenia, potrivit unui raport al World Federation for Mental Health,...
Cele mai CITITE din Sănătate
- Un clujean aflat în comă a stat zeci de minute în ambulanţă pentru că o maşină bloca intrarea în spital. Cum comentaţi? (2604)
- Primele pastile care reduc durerea de cap după consumul de alcool au fost lansate în România (1325)
- Un nou supliment nutritiv împotriva obezităţii a fost lansat şi în România (1063)
- Ministrul Sănătăţii consideră exagerate solicitările sindicaliştilor de majorare a salariilor cu 50% (991)
- Studiu: Ejacularea precoce este cauzată de o genă (845)
Cele mai VOTATE din Sănătate
- Ministrul Sănătăţii consideră exagerate solicitările sindicaliştilor de majorare a salariilor cu 50% (3.92/5)
- Depresia şi schizofrenia, cele mai comune afecţiuni mintale de care suferă europenii (3.68/5)
- Un nou supliment nutritiv împotriva obezităţii a fost lansat şi în România (3.68/5)
- Un clujean aflat în comă a stat zeci de minute în ambulanţă pentru că o maşină bloca intrarea în spital. Cum comentaţi? (3.52/5)
- Studiu: Ejacularea precoce este cauzată de o genă (2.12/5)
Cele mai COMENTATE din Sănătate
- Un clujean aflat în comă a stat zeci de minute în ambulanţă pentru că o maşină bloca intrarea în spital. Cum comentaţi? (30)
- Ministrul Sănătăţii consideră exagerate solicitările sindicaliştilor de majorare a salariilor cu 50% (12)
- Destituiri la Ambulanţa din Bârlad după decesul unei femei (3)
- Un nou supliment nutritiv împotriva obezităţii a fost lansat şi în România (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei
Astazi, ora 08:34Lacrimile de tristeţe ale unei bătrâne din Maramureş au stors lacrimi din ochii telespectatorilor Realitatea TV. Oameni din întreaga ţară au văzut cum în România secolului XXI o femeie primeşte în loc de pensie, batjocura...
- Magistraţii se grăbesc spre pensie înainte de schimbarea salarizării
- Depeche Mode va cânta pentru a doua oară în România - VEZI INTERVIUL CU MARTIN GORE ŞI ANDY FLETCHER
- C. P. Tăriceanu: Suntem campionii Europei. Toate ţările se uită cu invidie la România
- Adriean Videanu: Guvernul este iresponsabil. Cum comentaţi?
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Mariana Câmpeanu: Salariile din agenţiile guvernamentale ar trebui fixate prin lege
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei
- Clipul Zilei - Gummy Bear, ursuleţul care vă invită la dans
- Uraganul Norbert a provocat pagube materiale importante în Mexic
- Magistraţii se grăbesc spre pensie înainte de schimbarea salarizării
- Depeche Mode va cânta pentru a doua oară în România - VEZI INTERVIUL CU MARTIN GORE ŞI ANDY FLETCHER
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 12.10 | 13.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 22 °C | 20 °C |
| Bacău | 18 °C | 18 °C |
| Braşov | 17 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 21 °C |
| Constanţa | 16 °C | 22 °C |
| Europa | 12.10 | |
| Atena | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.769 RON |
| 1 USD | 2.7811 RON |
| 1 GBP | 4.7136 RON |
| 1 CHF | 2.4816 RON |
| 100 HUF | 1.4217 RON |
| 100 JPY | 2.8068 RON |
| 1 BGN | 1.927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











